Ce înseamnă „Dreapta Credință"
Cuvântul „Ortodoxie" vine din grecescul orthodoxia — orthos (drept, corect) și doxa (slavă, credință, învățătură). În limba română, traducerea directă și vie a acestui cuvânt este Dreapta Credință: credința dreaptă, nestrâmbată, nealterată.
Nu este vorba despre o denominațiune religioasă printre altele, nu este o tradiție culturală moștenită pasiv, nu este o identitate de grup. Dreapta Credință este modul în care Dumnezeu S-a revelat omenirii prin Fiul Său și modul în care această revelație a fost păstrată intactă, transmisă din generație în generație, de la Apostoli până astăzi.
Dreapta Credință nu a apărut în istorie — ea este istoria mântuirii, începând de la Cincizecime, continuând prin Sfinții Părinți, vie și prezentă acum.
Cel mai vechi concept, nu unul nou
Există o confuzie frecventă în lumea modernă: se crede că Ortodoxia este una dintre multele ramuri ale creștinismului apărute de-a lungul timpului, că fiecare epocă și-a produs propria formă de credință și că toate sunt, în principiu, echivalente. Această confuzie răstoarnă realitatea istorică și teologică.
Dreapta Credință nu s-a desprins din nimic și nu s-a format prin reformă sau reacție. Ea este depozitul originar al credinței — ceea ce Hristos a încredințat Apostolilor, ceea ce Apostolii au propovăduit lumii, ceea ce Sfinții Părinți au apărat împotriva ereziilor, ceea ce Sinoadele Ecumenice au mărturisit și sigilat. Celelalte confesiuni s-au separat, în momente diferite ale istoriei, de acest trunchi viu. Dreapta Credință a rămas.
„Să păzim mărturisirea credinței noastre neclintită, căci credincios este Cel care a făgăduit." — Sfântul Apostol Pavel, Evrei 10, 23
Substanța, nu eticheta
Nu este suficient să te numești ortodox. Nu este suficient să fi botezat într-o biserică ortodoxă, să cunoști rânduielile sau să participi la slujbe din obișnuință. Dreapta Credință cere angajament față de substanță, nu față de etichetă.
Substanța Dreptei Credințe înseamnă: cunoașterea lui Dumnezeu prin rugăciune și nevoință, primirea Sfintelor Taine cu pregătire și frică de Dumnezeu, ascultarea de Sfânta Scriptură și de Sfânta Tradiție, modelarea vieții după chipul Sfinților. Eticheta fără substanță este o formă fără conținut, o carapace goală.
„Nu cel ce zice Doamne, Doamne va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri." — Mântuitorul Iisus Hristos, Matei 7, 21
De ce contează această distincție
Confuzia dintre etichetă și substanță produce oameni care se identifică cu o tradiție religioasă, dar nu trăiesc conform ei — și care, mai grav, ajung să creadă că simpla identificare le garantează mântuirea. Dreapta Credință a combătut întotdeauna această iluzie. Sfinții Părinți au fost neobosit de clari: credința fără fapte și fără viață lăuntrică este moartă.
Credința neschimbată — de la Apostoli prin Sfinții Părinți
Una dintre caracteristicile esențiale ale Dreptei Credințe este continuitatea. Nu există ruptură, nu există reformă care să fi „corectat" ceva fundamental, nu există moment în care Biserica să fi „descoperit" o învățătură nouă pe care generațiile anterioare nu o știuseră. Dimpotrivă: Sfinții Părinți au mers întotdeauna spre surse, nu departe de ele.
Sfântul Vasile cel Mare primea de la dascălii săi ceea ce aceștia primiseră de la înaintașii lor — un lanț neîntrerupt de transmitere vie a credinței. Sfântul Ioan Damaschin sistematiza ceea ce Sfinții dinaintea lui trăiseră și mărturisiseră. Sfântul Grigorie Palama apăra, în veacul al XIV-lea, aceeași experiență a lui Dumnezeu pe care o avuseseră pustnicii din veacul al IV-lea. Nimic nou — totul viu.
„Dreapta credință este cea pe care noi am primit-o de la Părinți, iar nu cea pe care mintea noastră a născocit-o." — Sfântul Marcu al Efesului
„Să nu primim nimic nou, să nu adăugăm nimic, să nu scoatem nimic din ceea ce ne-au predat Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți." — Sfântul Ioan Damaschin
Tradiția vie, nu fosilizată
A nu schimba nimic nu înseamnă a fi inert. Sfânta Tradiție nu este un muzeu de idei vechi — este viața Duhului Sfânt în Biserică, prezentă și lucrătoare în fiecare epocă. Fiecare generație este chemată să asimileze personal, să trăiască și să mărturisească credința apostolică în contextul ei specific. Forma se adaptează, fondul rămâne neschimbat.
Dreapta Credință nu se moștenește biologic și nu se dobândește prin afiliere. Se trăiește — cu mintea, cu inima, cu trupul, cu întreaga ființă — sau nu se trăiește deloc.
„Cel ce voiește să se mântuiască trebuie, înainte de toate, să țină credința cea sobornicească, pe care dacă cineva nu o va păzi întreagă și fără de prihană, fără îndoială va pieri în veac." — Simbolul Atanasian