Sărbătorile creștine nu sunt zile libere cu tematică religioasă. Ele sunt puncte în timp în care istoria mântuirii devine prezentă, palpabilă, celebrată. Modul în care familia trăiește Paștile sau Crăciunul determină dacă copilul va înțelege credința ca pe ceva viu sau ca pe ceva muzeal. Tradiția autentică nu este conservare a formelor, ci transmitere a vieții.
Paștile — sărbătoarea sărbătorilor
Paștile nu începe în noaptea de sâmbătă spre duminică. Paștile începe cu șapte săptămâni înainte, cu Postul Mare, și culminează în noaptea Învierii — acea noapte unică în care bezna se face lumină și moartea este biruită. Pentru un copil care a trăit toată pregătirea — postul, spovedania, Săptămâna Patimilor, slujbele de seară — bucuria Învierii este reală și copleșitoare.
Duminica Floriilor cu ramuri de salcie, Joia Mare cu Denia celor 12 Evanghelii, Vinerea Mare cu scoaterea Epitafului, Sâmbăta Prohodul — fiecare dintre acestea este o etapă a unui drum. Copilul care merge la aceste slujbe, chiar dacă nu înțelege tot, se formează duhovnicește prin prezență și prin atmosferă.
„Paștile este inima anului. Tot restul gravitează în jurul acestui centru de foc." — Părintele Alexander Schmemann
Noaptea Învierii cu copiii
Mulți părinți se întreabă dacă să ducă copiii mici la slujba de noapte. Răspunsul depinde de copil, dar experiența multor familii arată că un copil de patru-cinci ani care a fost ținut treaz pentru Înviere și a văzut lumina paștelui trecând din mână în mână nu uită niciodată acea noapte. Este una dintre amintirile fundamentale ale unei copilării creștine.
Crăciunul — Nașterea lui Hristos
Crăciunul ortodox are o cu totul altă calitate decât versiunea sa comercializată. El vine după patruzeci de zile de post, ca o izbucnire de bucurie reală. Colindele, Steaua, bradul împodobit — toate acestea au sens când vin după așteptare. Copilul care a postit măcar parțial înțelege de ce masa de Crăciun este o sărbătoare.
Tradiția colindelor este una dintre cele mai frumoase tradiții românești. A merge cu colindul la bunici, la vecini, la oameni în vârstă singuri — aceasta nu este numai o activitate culturală, ci un act de misiune și de milostenie. Copiii care colindă duc bucuria Nașterii dincolo de ușa casei lor.
Boboteaza și sfințirea apei
Boboteaza — Teofania, arătarea lui Dumnezeu — este una dintre cele mai vechi și mai solemne sărbători creștine. Sfințirea apei la această zi are o putere deosebită mărturisită de Sfântul Ioan Gură de Aur: apa sfințită de Bobotează nu se strică și păstrează harul primit. Tradiția de a stropi casa cu agheasmă mare, de a bea dimineața pe nemâncate din ea, de a păstra un vas în colțul de rugăciune — acestea sunt practici duhovnicești concrete.
„Natura apei este sfințită în această zi și sursa izvoadelor este binecuvântată." — Sfântul Ioan Gură de Aur
Zilele sfinților patroni
În tradiția ortodoxă, ziua numelui este mai importantă decât ziua de naștere — pentru că în ziua numelui ne bucurăm de sfântul al cărui nume îl purtăm și care mijlocește pentru noi. A merge la slujbă în ziua sfântului patron, a aprinde o lumânare, a citi scurt din viața sfântului respectiv — acestea transformă ziua numelui dintr-un eveniment social într-o celebrare duhovnicească.
Copiii care știu cine este sfântul lor, care au o icoană a lui, care cunosc măcar un episod din viața lui — au un prieten în ceruri. Aceasta nu este metaforă pioasă, ci realitate a comuniunii sfinților pe care credința ortodoxă o afirmă cu fermitate.
Alte praznice — cum le trăim în familie
Buna Vestire, Înălțarea, Rusaliile, Adormirea Maicii Domnului — fiecare praznic are propria sa lumină. Nu putem merge la toate slujbele pentru toate sărbătorile, dar putem face ceva simplu: să cinstim ziua prin câteva cuvinte la masă despre ce celebrăm, să aprindem o lumânare în plus, să citim un tropar. Chiar și un gest mic, repetat an de an, devine tradiție de familie.